Radu Stroe: Legea privind statutul polițistului trebuie schimbată

Radu Stroe: Legea privind statutul polițistului trebuie schimbată

Legea care reglementează statutul poliţistului trebuie schimbată, pentru că este veche, a declarat, joi, ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe.

Acesta a precizat că în cel mult o lună va trebui lansat un nou proiect de act normativ în acest sens, informează Mediafax.
Radu Stroe a anunțat că joi a avut deja o întâlnire cu toate sindicatele din MAI şi a discutat refacerea Legii 360, privind statutul poliţistului.

„Este o lege veche, viaţa a mers înainte şi va trebui să lansăm cât de curând, poate în cel mult o lună, un nou proiect de lege Statutul poliţistului”, a spus Radu Stroe.

Ministrul nu a specificat clar ce moficări vor fi aduse legii, însă a dat ca exemplu situaţia de la IPJ Olt, unde, în noiembrie 2012, un control a dus la cercetarea prealabilă a şefului instituţiei, împreună cu cei doi adjuncţi ai acestuia, a şefului Poliţiei oraşului Balş şi a altor opt poliţişti cu funcţii de conducere.

Tot în județul Olt, o poliţistă l-a înjunghiat de mai multe ori în abdomen și picioare pe fostul ei şef, pentru că acesta ar fi violat-o cu şase luni înainte.

 

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:46 - Un șofer din Timiș a fost prins de polițiști cu o viteză de 156 km/h. Ce amendă a primit
23:01 - MAI: 47 de incidente sau fapte interzise, după încheierea campaniei electorale pentru parlamentare
22:17 - Gabriel Oprea, mesaj de Ziua Națională: “DUMNEZEU, PATRIE, FAMILIE, ONOARE reprezintă sistemul de valori al militarilor și polițiștilor activi, în rezervă și retragere”
22:04 - Kathleen Kavalec, ambasadoarea SUA: „Nicio decizie luată în această perioadă crucială nu ar trebui să limiteze dreptul românilor de a vota liber sau să pună în pericol credibilitatea procesului electoral”
21:41 - Un șofer român de TIR a primit aproape un milion de euro amendă vamală, în Franța
20:31 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 1 – 7 decembrie: „Foarte puternică paradigma zilelor următoare, momente de mare forță în care trebuie să hotărâm lucruri importante legate de propriul destin” (VIDEO)
18:45 - Klaus Iohannis, la final de mandat: „Dragi români, va cer iertare! Știu că am făcut greșeli” / “Știu că în urma evenimentelor din ultimele zile simțiți că vă pierdeți încrederea în instituțiile statului” (VIDEO)
18:21 - O pagină de TikTok cu simbolul SRI răspândește fake-news alarmist și pro-Călin Georgescu: ”Candidatul aflat pe primul loc a fost eliminat”
18:05 - Protestele din Georgia escaladează, manifestanții s-au ciocnit cu poliția după suspendarea negocierilor cu UE
17:41 - Șeful AEP: „Până acum nu s-a remarcat nicio modificare a ordinii candidaților”