Liderul PNL Crin Antonescu vrea să îl elimine din partid pe fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu, însă face acest lucru prin învăluire, potrivit unor surse citate de dcnews.ro. Antonescu a început deja să facă curăţenie, iar unul dintre membrii vizaţi a fost Adriana Săftoiu. Aceasta a spus că vor mai urma şi alţii printre care şi primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, însă acesta spune că nu se simte vizat.
Surse din PNL dau ca și sigură excluderea lui Andrei Chiliman din partid, precizând că la ultima ședința a Biroului Politic, primarul, apropiaţii lui, dar și oamenii pe care acesta i-a sprijinit in alegeri, au fost trecuţi pe lista neagră a liderului PNL.
Fostul deputat PNL Adriana Săftoiu, proaspăt exclusă din PNL Prahova, a precizat că în curând vor fi excluşi Andrei Chiliman, Ludovic Orban, Calin Popescu Tăriceanu și Cătălin Cherecheș.
Primarul din Baia Mare nu se simte însă vizat.
„Din punctul meu de vedere nu am vazut lideri marcanţi ai partidului sau persoane care se află în structurile de conducere care sa se manifeste împotriva PNL şi împotriva prevederilor statutare. Sau, mai mult decât atât, să marşeze într-o campanie electorală, pentru a susţine alţi candidaţi sau alte structuri politice”, spune Cătălin Cherecheș.
Primarul PNL este de părere că opiniile sau sugestiile pe care unii le fac celor din PNL nu sunt chestiuni care să genereze excluderi din partid sau războaie, ci doar lucruri pozitive. Deputatul PNL avertizează însă că, dacă cineva nu înţelege asta, lucrurile nu vor evolua în mod pozitiv.
Cherecheş a mai afirmat că nu se va supune obedienţei politice.
„Aşa cum s-a întâmplat cu mai mulţi membri ai PNL, eu sunt unul dintre oamenii care întotdeauna îşi vor spune părerea, având în vedere că reprezint o comunitate. Dacă reies derapaje, iar dacă am de ales între comunitate şi obedienţa politică, aleg comunitatea”, a mai spus Cherecheș.
Deputatul PNL este de părere că se impune o reorganizazare în interiorul PNL.