Mandatul de deputat al Florin Pâslaru a fost validat, deși ANI a cerut invalidarea pentru conflict de interese

Mandatul de deputat al Florin Pâslaru a fost validat, deși ANI a cerut invalidarea pentru conflict de interese
Foto: agerpres.ro

Mandatul de deputat al lui Florin Pâslaru, miercuri, de comisia de validare a Camerei, după ce ANI a cerut invalidarea în cazul liderului PSD. Decizia a fost luată cu 20 de voturi „pentru”, 6 „împotrivă” şi o abţinere.

„Am avut puţine emoţii pentru că anunţul ANI a venit pe neaşteptate, cred că era normal să fiu validat pentru că toate actele pe care le-am depus au fost în regulă, iar ceea ce a cerut Agenţia Naţională de Integritate consider că nu îşi avea rostul să ceară în această zi”, a declarat Florin Pâslaru.

El a adăugat că până acum nu a intrat în nicio instanţă judecătorească cu solicitarea ANI, iar instanţa ar trebui să fie aceea care să hotărască în acest caz.

„Prin vot majoritar s-a decis că Florin Pâslaru a întrunit toate condițiile pentru validarea mandatului și mâine poate depune jurământul. Nu știu ce face ANI mai departe”, a declarat șeful comisie de validare de la Camera Deputaților.

ANI a motivat că deputatul se află într-un conflict de interese print-o decizie rămasă definitivă prin necontestare, a declarat președinteke Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu.

Decizia ANI privind conflictul de interese a fost luată după, în 2011, a propus angajarea si a avizat contractul individual de munca privind angajarea fiului sau, Florin Alexandru Ioan Pâslaru, începând cu anul 2009 – prezent, in cadrul Biroului Parlamentar – Circumscripția electorala nr. 18 Galați.

Florin Costin Pâslaru a fost reales deputat la alegerile din 9 decembrie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`