Trei secții ale Uzinei Dacia au fost oprite timp de patru ore: Angajații erau nemulțumiți pentru că urmau să aibă două zile de concediu neplătite

Trei secții ale Uzinei Dacia au fost oprite timp de patru ore: Angajații erau nemulțumiți pentru că urmau să aibă două zile de concediu neplătite

Angajații de la trei secții ale Uzinei Dacia Mioveni au oprit, miercuri, activitatea, timp de patru ore, după ce au aflat că în 3 și 4 ianuarie 2013 vor fi nevoiți să stea în concediu fără plată.

Reprezentanţii Sindicatului Automobile Dacia au spus că a fost întrerupt lucrul la secţiile caroserie, montaj şi vopsitorie, salariaţii solicitând să se respecte Contractul Colectiv de Muncă, scrie Mediafax.

„Salariaţii erau nemulţumiţi de decizia administraţiei de a-i trimite în concediu fără plată în zilele de 3 şi 4 ianuarie 2013, solicitând să fie plătiţi cu 85 la sută din salariu pentru perioada respectivă. Alte nemulţumiri sunt legate de modul în care sunt stabilite perioadele de concediu de odihnă. Este vorba de trei secţii mari ale uzinei în care s-a oprit lucrul spontan, iar oamenii au spus că vor relua lucrul când va fi respectat Contractul Colectiv de Muncă”, a declarat vicepreşedintele Sindicatului Automobile Dacia, Ion Iordache.

Conducerea uzinei a luat act de nemulţumirea salariaţilor şi s-a declarat de acord să plătească angajaţilor 85 la sută din salariu în cele două zile, conform Contractului Colectiv de Muncă, a precizat Ion Iordache.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:28 - Un copil de 13 ani a dispărut în timpul unei excursii cu clasa. Ultima oară a fost văzut în Sovata
21:21 - Inelul de logodnă a lui Meghan Markle ascunde o poveste inedită. Cât valorează bijuteria
21:14 - Primarul Ciprian Ciucu și-a publicat raportul de activitate pe primul mandat. Ce investiții a făcut în Sectorul 6
21:06 - Reacția Marei Bănică, după ce a văzut scene degradante cu Raluca Pastramă, surprinse chiar de fostul soț. „M-a marcat foarte tare ce am văzut”
20:57 - Copilul care a tras cu arma în trafic era cu mama lui în mașină. S-a ales cu dosar penal
20:49 - Robert Sighiartău (PNL): „Povestea asta cu dăm premierul la alt partid, ca să arătăm că împărțim puterea, este o formă de manipulare tocmai ca să nu trezească aceeași frică și teamă pe care poporul, pe bună dreptate, o are față de PSD” (VIDEO)
20:47 - Sighiartău (PNL): „PSD se pregătește deja de planul de rezervă, acela de a guverna cu AUR. Sigur, o altă formulă de AUR – încearcă prin Târziu, prin alți lideri să guverneze după alegeri cu acest partid” (VIDEO)
20:26 - Germania a înregistrat primul caz de variola maimuței. Varianta virusului este mai periculoasă
20:21 - Un român a rămas fără mașină și fără o geantă plină de bani, după ce polițiștii au descoperit ce ascundea
20:14 - Vlad Nistor, despre acuzațiile PNL la adresa PSD: Asta ar fi, cred eu, cel mai înfiorător lucru care i s-ar putea întâmpla poporului român (VIDEO)