Şcoli închise în mai multe judeţe, din cauza vremii

Şcoli închise în mai multe judeţe, din cauza vremii

Viscolul închide porțile școlilor. Unităţile de învățământ din judeţul Botoşani sunt închise, luni, din cauza condiţiilor meteorologice. De asemnea, în judeţul Iaşi nicio unitate de învăţământ din mediul rural nu își va primi elevii la clase.

Nici în Suceava situația nu stă mai bine. Şcolile din 21 de localităţi, printre care şi toate unităţile şcolare din municipiul Fălticeni, vor avea, luni, cursurile suspendate, pentru că drumurile din zonele respective sunt înzăpezite din cauza ninsorilor şi a viscolului.

În cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a judeţului Suceava, s-a hotărât ca luni cursurile să fie suspendate în unităţile şcolare din municipiul Fălticeni, Bălăceana, Drăgoieşti, Horodniceni, Bilca, Dorneşti, Milişăuţi, Păltinoasa, Satu Mare, Hârtop, Bălcăuţi, satul Bereşti din comuna Hânţeşti, Vadu Moldovei, satul Oniceni din comuna Forăşti, satul Măriţei din comuna Dărmăneşti, şcoala Baia, satul Racova din comuna Udeşti, Prelipca, Văratec, Zvoriştea şi Zamostea, informează Mediafax.

În funcţie de condiţiile meteorologice, Inspectoratele județene vor decide dacă școlile vor fi închise și marți.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)