Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă, la şedinţa CRU de la Târgu-Mureş, că o eventuală participare a Uniunii la guvernare alături de USL ar trebui să se facă la nivel de miniştri, nu la nivel de secretari de stat sau şefi de agenţii.
„Participarea la guvernare alături de USL înseamnă ministru, nu secretar de stat şi directori şi şefi de agenţii. Şi acestea sunt importante, dar de aici să pornim, o colaborare cu miniştri. Altă opţiune este opoziţia, dar din opoziţie nu va exista dialog şi nu putem implementa proiectele noastre. A treia opţiune nu o văd – sprijinirea USL în Parlament cu voturile noastre -, pentru că ei nu au nevoie de voturile noastre”, a spus Kelemen, potrivit Mediafax.
El a mai afirmat că liderii Uniunii trebuie să vadă ce este mai bine pentru UDMR şi pentru maghiarii din Transilvania şi să ia o decizie responsabilă, bazată pe înţelepciune.
„Trebuie să decidem dacă vrem să avem un cuvânt de spus, să fim prezenţi acolo unde se iau decizii, deşi matematic nu este nevoie de voturile noastre, să ne hotărâm astfel încât cuvântul nostru să se facă auzit. Trebuie să vedem ce este mai bine pentru UDMR şi pentru maghiarii din Transilvania, să luăm o decizie responsabilă, bazată pe înţelepciune. Să nu stăm departe de locul în care se iau decizii”, a continuat Hunor.