Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR că nu va fi posibilă scăderea CAS, menționând că i-a comunicat acest fapt și premierului Emil Boc.
“Eu vă spun, categoric, ca om care, după ce a văzut ce s-a întâmplat în guvernarea domnului Tăriceanu, se uită foarte atent, deşi nu e treaba mea, la ce se întâmplă cu bugetul. Eu vă spun că nu se poate”, a declarat președintele referindu-se la scăderea CAS.
Fondul Monetar Internațional și Guvernul au căzut de acord că trebuie analizate mai multe date fiscale pentru a determina o posibilă scădere a contribuțiilor sociale.
“Am agreat cu Guvernul că este nevoie să vedem mai multe date privind situaţia fiscală, care să demonstreze că este loc pentru reduceri ale contribuţiilor sociale. Cheia este să te asiguri că ai suficienţi bani atât pentru 2011, cât şi pentru 2012, ca să poţi reduce contribuţiile sociale sau să iei altfel de măsuri”, a declarat Jeffrey Franks, într-o conferință de presă.