Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că se gândește dacă să convoace Parlamentul pe 19 decembrie, la ora 13.00, data la care legislativul actual își încheie mandatul.
„Imediat ce se vor publica rezultatele alegerilor în Monitorul Oficiale, convoc Parlamentul. Convocarea trebuie să țină cont de un lucru: nu pot suprapune funcționarea a două Parlamente. Actualul Parlament își încheie mandatul pe 19 decemrbrie, mă gândesc să îl convoc pe 19 la ora 13.00”, a spus președintele Traian Băsescu.
Șeful statului a adăugat că își dorește ca legislativ să fie convocat cât mai rapid pentru ca instituțiile să fie cât mai repede „puse pe picioare”.
„În avion decid dacă voi convoca pentru 19 la ora 13.00 sau… Să fie cât mai apropiat pentru ca instituţiile rezultate din alegeri să fie puse rapid pe picioare„, a mai spus Traian Băsescu.
Traian Băsescu a afirmat că alegerile s-au desfășurat normal, iar rezultatul nu a fost alterat de incidentele din campania electorală sau din ziua alegerilor.