Julian Assange țintește un mandat de senator în Australia

Julian Assange țintește un mandat de senator în Australia
Fondatorul WikiLeaks, JulianAssange, a declarat că intenționează să își depună candidatura pentru un mandat de senator, în cadrul scrutinului legislativ federal din Australia, din 2013. Mai mult, Assange...

Fondatorul WikiLeaks, JulianAssange, a declarat că intenționează să își depună candidatura pentru un mandat de senator, în cadrul scrutinului legislativ federal din Australia, din 2013.

Mai mult, Assange și-a anunțat și intenția de a crea un partid politic WikiLeaks, scrie The Guardian.

Assange, în vârstă de 41 de ani, a declarat că planuri în vederea creării unui partid WikiLeaks sunt „semnificativ avansate” şi că a primit o suţinere din partea unor „persoane respectabile” din ţara sa.

Într-un interviu pentru Fairfax Media, el a declarat că partidul său va promova transparenţa Guvernului şi politicilor acestuia şi că va lupta împotriva numărului în creştere de încălcări ale vieţii private.

Assange a precizat că se poate înregistra ca alegător în străinătate, fie în New South Wales, fie în Victoria, şi că va lua în scurt timp o „decizie strategică” în legătură cu statul în care va candida.

Assange, care s-a născut în Queensland, se află în sediul Ambasadei Ecuadorului din Londra, începând din iunie, unde s-a refugiat încercând să evite o extrădare în Suedia, care doreşte să îl ancheteze în legătură cu acuzaţii de viol şi agresiuni sexuale.

El a declarat că ar merge la Stockholm, dacă Guvernul suedez garantează că nu îl extrădează în Statele Unite.

Partidul WikiLeaks are nevoie ca 500 de membri cu drept de vot pentru a fi întregistrat de Comisia Electorală australiană. În cazul în care Assange este ales, dar nu se poate întoarce în Australia să primească mandatul, acesta va fi acordat unei persoane nominalizate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră