Compania Romstrade, deţinută de omul de afaceri Nelu Iordache, a intrat marți în insolvență, după ce Tribunalul Giurgiu a admis cererea firmei Agroindustrial Construct din Iaşi. De asemenea, magistrații au numit drept administrator judiciar provizoriu Casa de Insolvenţă Transilvania, transmite Mediafax.
Prima şedinţă a adunării creditorilor va avea loc la 21 februarie.
Tribunalul a aprobat şi intrarea în insolvenţă a unei alte alte companii controlată de Nelu Iordache, Romstrade Logistic Expres (fosta Direct Aero Services), administratorul judiciar provizoriu fiind tot Casa de Insolvenţă Transilvania.
Nelu Iordache a fost reţinut de DNA într-un dosar în care este cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii pentru construirea autostrăzii Nădlac-Arad, delapidare, fals în înscrisuri şi spălare de bani, şi a fost arestat preventiv la 2 decembrie, pentru 29 de zile, de Tribunalul Bucureşti.