Ponta: PSD va propune președintele Camerei Deputaților

Ponta: PSD va propune președintele Camerei Deputaților

Liderul PSD, Victor Ponta, a explicat, marți, că formațiunea pe care o conduce va propune om pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților, numirea având să aibă loc după ce se va discuta subiectul în BPN și CexN.

„După cum prevede Statutul, în perioada următoare, la momentul premergător învestirii Guvernului, avem de stabilit reprezentanţii în conducerea Camerelor. PSD va avea preşedintele Camerei Deputaţilor şi funcţii de conducere, respectiv în Biroul Permanent al Senatului şi în comisii”, a spus Ponta.

Ponta nu a vrut să spună dacă PSD îl va propune tot pe Valeriu Zgonea, actualul șef al Camerei.

„Dacă mă întrebaţi pe mine, da, eu cred că Valeriu Zgonea s-a achitat foarte bine, dar nu-mi aparţine mie această decizie”, a spus Ponta.

În ce privește președintele Senatului, Crin Antonescu a declarat în urmă cu o săptămână că vizează să rămână în funcție.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`