Modificarea Constituției, miza unei coaliții USL – UDMR: România ar putea deveni republică parlamentară

Modificarea Constituției, miza unei coaliții USL - UDMR: România ar putea deveni republică parlamentară
Foto: romanialibera.ro

Potrivit planului de modificare a Constituţiei prezentat de USL, România ar putea deveni republică parlamentară. Astfel atribuţiile preşedintelui vor fi drastic reduse, iar cele ale Parlamentului vor creşte, scrie Adevărul.

În plus, într-o republică parlamentară, primul ministru are un rol major.

„Nu trebuie să mai avem un alt domn Băsescu. Preşedintele nu nominalizează pe cine-l taie capul în funcţia de prim-ministru, ci aşa cum este în toate constituţiile, pe cel de la forţa politică care are cel mai mare număr de mandate în Parlament“, declara Victor Ponta, în campania electorală, referitor la proiectul de modificare a Constituţiei.

În ceea ce priveşte avantajele pe care le-ar avea UDMR în cazul formării unei alianţe, acestea sunt bine conturate. Una dintre teme coincide cu cea a USL-ului şi anume modificarea Constituţiei.

„Miza acestei alianţe o constituie modificarea Constituţiei cu accent pe tematica regionalizării “, a explicat liderul UDMR Eckstein-Kovács Péter.

În viziunea UDMR, România ar urma să aibă 14-15 regiuni, după cum spunea Kelemen Hunor.
Însă cei care ar putea bloca acest proiect sunt tocmai liberali. Unii lideri PNL nu văd cu ochi buni o posibilă alianţă USL-UDMR.

Prşedintele PNL a spus că îşi menţine afirmaţiile critice faţă de liderii UDMR. În plus acesta a mai declarat că USL nu a discutat cu UDMR despre o alianţă, nicidecum despre o alianţă de guvernare.

„Îmi menţin aceste afirmaţii, aşa s-au comportat. În acest moment însă, după acest vot, UDMR a dovedit încă o dată, ne place, nu ne place, că Uniunea este recunoscută ca reprezentantă a comunităţii maghiare din România”, a spus Antonescu.

Victor Ponta a afirmat că în USL nu a fost luată formal o decizie privind colaborarea cu UDMR.

„Nu s-a luat nicio decizie cu UDMR. Eu am spus ceea ce cu Crin Antonescu am discutat la nivel informal, deciziile se pot lua doar formal în cadrul conducerilor, al grupurilor parlamentare. Nu există în acest moment nicio decizie de colaborare cu altcineva a USL, există însă o intenţie a mea şi a lui Crin Antonescu de a încerca să aplicăm ceea ce am promis în campanie, şi anume o politică de reunificare a României, de reprezentare a tuturor intereselor”, a spus Ponta.

Juriştii spun că alianţa dintre USL şi UDMR se va realiza strict cu scopul formării unei majorităţi în Parlament care să le permită social-democraţilor să demareze procesul de modificare a Constituţiei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:05 - Cutremur în România, duminică dimineață, în ziua alegerilor prezidențiale
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis secțiile de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni