Președintele UDMR Covasna: UDMR va intra în Parlament, iar până la Crăciun va încerca să facă parte şi din Guvern

Președintele UDMR Covasna: UDMR va intra în Parlament, iar până la Crăciun va încerca să facă parte şi din Guvern

Preşedintele UDMR Covasna, Tamas Sandor, este aproape convins că partidul pe care îl reprezintă va intra în Parlament și chiar și în Guvern, înainte de Crăciun.  

Eu consider că UDMR va intra în Parlament şi până de Crăciun încercăm să fim şi în Guvern, pentru că ţelul nostru este să fim în foruri decizionale, nu numai pentru faptul că aşa scria şi în Rezoluţia de la Alba Iulia, dar şi pentru că aşa este viaţa”, a spus Tamas, potrivit Mediafax.

Sandor a declarat că UDMR vrea să facă parte din forurile decizionale deoarece acest lucru este prevăzut în Rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba Iulia.

În Parlament şi în Guvern putem obţine cele două ţeluri: lărgirea sferei drepturilor minorităţilor naţionale, în special a maghiarilor din Transilvania, şi reclădirea şi dezvoltarea localităţilor în care trăim şi a regiunii Ţinutul Secuiesc”, a spus mai spus preşedintele UDMR Covasna.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, declara, la sfârşitul lunii noiembrie, că nu exclude ideea unei guvernări împreună cu UDMR, însă acest lucru depinde de anumite condiţii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`