Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a declarat, marţi, că, din cauza lipsei de cvorum la şedinţa de plen a Senatului, nu s-a putut declara vacant mandatul senatorului Mircea Diaconu. De asemnea, acesta a precizat că acest lucru nu poate fi publicat în Monitorul Oficial şi, în consecinţă, „nu există”.
„Noi trebuia pur formal să ne întâlnim şi să declarăm postul vacant, ceea ce nu s-a făcut, fiindcă nu era cvorum şi cei prezenţi au luat act de faptul că a încetat acest mandat, deci procedura nefiind completă… (…) Nu s-a dat nicio hotărâre, doar s-a luat act, deci nu s-a ţinut şedinţa practic”, a precizat liderul senatorilor PDL, citat de Mediafax.
Rădulescu nu crede că se mai poate convoca un nou plen al Senatului care să întrunească cvorumul de şedinţă. „S-a făcut ceea ce se putea face, s-a spus celor de faţă, în lipsă de cvorum, că mandatul domnului Diaconu a încetat şi noi am luat act de asta. Ce puteam face? (…) Dacă nu e în Monitorul Oficial, nu există”, a explicat senatorul.
Senatul a luat act, marţi, de încetarea mandatului senatorului PNL Mircea Diaconu, în lipsa cvorumului de lucru, la şedinţă participând aproximativ douăzeci de parlamentari. (Detalii AICI)