Un bărbat împuşcat, găsit de Poliţie într-o maşină aflată în sectorul 3 din Capitală

Un bărbat împuşcat, găsit de Poliţie într-o maşină aflată în sectorul 3 din Capitală

Un bărbat împuşcat în cap şi în piept a fost găsit de poliţişti, luni seară, într-o maşină aflată în sectorul 3 din Capitală. Din primele informații se pare că atacatorii au tras cu două arme AKM (automat Kalaşnikov modificat), una dintre acestea fiind găsită de poliţişti la locul agresiunii, dar nu s-a stabilit deocamdată dacă bărbatul se afla în maşină sau pe stradă atunci când a fost împuşcat, scrie Mediafax.

Bărbatul are patru răni în piept şi una la cap. Acesta a fost găsit în urma unui apel la 112 făcut de o persoană care a anunţat că a auzit „pe cineva văitându-se că a fost împuşcat”.

La faţa locului a sosit şi un echipaj SMURD, care a transportat victima la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

„Bărbatul era conştient atunci când a fost găsit şi va fi dus la spital. Rana de la nivelul capului nu este atât de gravă, însă cele de la nivelul toracelui şi al membrelor sunt”, a precizat coordonatorul SMURD Bucureşti, dr. Bogdan Opriţa.
Din dispoziţia şefului Poliţiei Române, ofiţeri specialişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române acordă sprijin de specialitate colegilor de la Poliţia Capitalei în efectuarea investigaţiilor derulate în cazul incidentului produs în această seară, pe o stradă din Sectorul 3, s-a precizat într-un comunicat al IGPR.

Astfel, la faţa locului s-au deplasat un laborator criminalistic şi specialişti în genetică şi balistică din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, precum şi specialişti de la Direcţia de Investigaţii Criminale, care vor acorda sprijin de specialitate poliţiştilor bucureşteni şi procurorului criminalist care coordonează ancheta, precizează IGPR.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`