Magistraţii Tribunalului Bucureşti trebuie să stabilească luni dacă Alin Trăşculescu va primi sau nu mandat de arestare pentru 29 de zile. Săptămâna trecută , fostul deputat a fost chemat la DNA pentru a i se prezenta o nouă învinuire. Noua acuzaţie adusă lui Trăşculescu este aceea de asociere în vederea comiterii de infracțiuni.
Trăşculescu şi-a dat demisia din funcţia de deputat săptămâna trecută. Acesta a anunţat că demisionează după ce în plen a fost prezentată cererea ministrului Justiţiei şi raportul Comisiei juridice.
În urma demisiei lui Trăşculescu, solicitarea procurorilor anticorupţie de ridicare a imunităţii parlamentare în vederea arestării preventive a rămas fără obiect. Alin Trăşculescu este cercetat pentru trafic de influenţă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la spălare de bani.