Peste 5.300 de studenți s-au înscris la concursul de rezidențial, care va avea loc duminică, în București și în alte cinci centre universitare.
În timp ce majoritatea dintre absovenți concurează la medicină, respectiv 4.142, cea mai mare concurență va fi la specializarea stomatologie, unde pentru un loc/post se bat 3,7 candidați, anunță Ministerul Sănătății.
La fel ca anul trecut, concursul se va desfăşura, descentralizat, în şase centre universitare, Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Timişoara şi Craiova, pentru toate domeniile, respectiv medicină, medicină dentară şi farmacie, pe baza tematicilor anunţate, scrie Mediafax.
Pentru această sesiune, Ministerul Sănătăţii a scos la concurs 3.778 de locuri şi posturi. Dintre acestea, 3.558 sunt pentru medicină, 250, pentru medicină dentară, iar 170, pentru farmacie.
Candidaţii care vor câstiga un loc în urma concursului nu vor avea post asigurat la sfârşitul rezidenţiatului.
În Capitală, unde examenul va avea loc la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, au fost înscrişi 1.899 de candidaţi – 1.474 pentru medicină, 303 pentru medicină dentară şi 122 pentru farmacie.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, în acest an există şi o noutate: concursul de rezidenţiat pe post este organizat şi pentru spitalele clinice şi judeţene, nu numai pentru spitalele mici, ca un element de susţinere a tinerilor medici pentru continuarea carierei profesionale în ţară.
De asemenea, numărul posturilor scose la concurs nu a mai fost stabilit numai pe criterii istorice, ci în funcţie de dinamica de personal din ultima perioadă.
Candidaţii trebuie să fie în sălile de concurs la ora 8.30. Intrarea în sală se face conform listelor publicate, în baza unui act de identitate, buletin/cartea de identitate sau paşaport, documentele trebuind să fie în termen de valabilitate. Concursul se desfăşoară, timp de patru ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.
Punctajul minim de promovare reprezintă 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu. Punctajul minim de promovare se calculează la nivelul fiecărui centru universitar în care se organizează concursul.
Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, pe fiecare centru universitar, în limita locurilor/posturilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul universitar respectiv, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu, precizează Ministerul Sănătăţii.