Producția uzinei Ford din România se înjumătățește: Se vor produce doar 250 de autoturisme pe zi și se va reduce la un schimb secția de asamblare

Producția uzinei Ford din România se înjumătățește: Se vor produce doar 250 de autoturisme pe zi și se va reduce la un schimb secția de asamblare
Foto: autoblog.ro

Producția uzinei Ford de la Craiova se înjumătățește. Reprezentanții au anunțat că începând cu luna noiembrie vor renunța la unul din cele două schimburi, adică se vor produce aproximativ 250 de mașini pe zi față de 500 ca până acum.

„Ford îşi reechilibrează operaţiunile de producţie din Craiova pentru a răspunde actualelor condiţii de piaţă din Europa. În urma lansării producţiei noului B-Max la uzina de la Craiova, Ford trece la un program de lucru într-un singur schimb în cadrul secţiei de asamblare”, au spus oficialii Ford România.

De asemnea, reprezentanții au subliniat că „secţia de de producţie motoare de la Craiova va trece de la un program de lucru în două schimburi, de la un singur schimb în prezent. Acest program de lucru va susţine cererea pentru motorul EcoBoost de 1,0 litri şi viitoarea lansare a noului motor de 1,5 litri”, precizând că nu vor exista disponibilizări de salariați.

Conform celor spuse de reprezentanții Ford, constructorul american va produce în România în acest an sub 30.000 de maşini, însemnând jumătate faţă de esti­mările iniţiale din vara acestui an, scrie ZF.

Situația creată la uzina de la Craiova îi afectează direct și pe furnizorii Ford. Aceștia au început deja să reducă personalul. Spre exemplu, compania americană Magna Exteriors&Interiors care produce la Craiova elemente de caroserie pentru B-Max a disponibilizat 17 salariaţi din cei 117 angajaţi la nici o lună de când compania americană a inaugurat printr-un eveniment demararea producţiei pe platforma industrială a Ford din Craiova.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:57 - Copilul care a tras cu arma în trafic era cu mama lui în mașină. S-a ales cu dosar penal
20:49 - Robert Sighiartău (PNL): „Povestea asta cu dăm premierul la alt partid, ca să arătăm că împărțim puterea, este o formă de manipulare tocmai ca să nu trezească aceeași frică și teamă pe care poporul, pe bună dreptate, o are față de PSD” (VIDEO)
20:47 - Sighiartău (PNL): „PSD se pregătește deja de planul de rezervă, acela de a guverna cu AUR. Sigur, o altă formulă de AUR – încearcă prin Târziu, prin alți lideri să guverneze după alegeri cu acest partid” (VIDEO)
20:26 - Germania a înregistrat primul caz de variola maimuței. Varianta virusului este mai periculoasă
20:21 - Un român a rămas fără mașină și fără o geantă plină de bani, după ce polițiștii au descoperit ce ascundea
20:14 - Vlad Nistor, despre acuzațiile PNL la adresa PSD: Asta ar fi, cred eu, cel mai înfiorător lucru care i s-ar putea întâmpla poporului român (VIDEO)
19:58 - Pensionarii care au primit bani mai mulți din greșeală nu trebuie să îi returneze
19:51 - Nicușor Dan: „Nimeni nu verifică activitatea de urbanism a primăriilor de sector, instituțiile de control nu funcționează” / Despre acuzația că nu vrea să mai dea autorizații de construire: „E propaganda speculatorilor imobiliari” (VIDEO)
19:47 - Populația Ucrainei a scăzut alarmant de la începutul invaziei ruse. Numărul ucrainienilor care au intrat ilegal în România
19:29 - Gorj: Școală și grădiniță modernizate cu 1 milion de euro, ținute închise. Care este explicația primarului