Eveniment - 18 sep, 16:58
O americancă și fiul ei au fost salvați de moarte de câinele familiei, un teckel orb, surd și cu trei picioare. Câțelul pe nume True și-a alarmat stăpâna atunci când un incendiu violent a izbucnit în casa acestora din Ohlahoma, astfel că nimeni nu a fost rănit, scrie Huffington Post.
Câinele a simţit pericolul şi, în ciuda problemelor pe care le avea, a reuşit să meargă până la camera stăpânei sale, care dormea. Femeia şi-a luat copilul şi a reuşit să părăsească în siguranță locuința.
„Îi suntem recunoscători căţeluşului nostru. Totul s-ar fi putut termina într-un mod nefericit”, a declarat Katie Crosley, stăpâna câinelui.