CNADNR a reziliat contractul pentru construcţia primului lot al Autostrăzii Nădlac-Arad. Motivul: Întârzierea lucrărilor

CNADNR a reziliat contractul pentru construcţia primului lot al Autostrăzii Nădlac-Arad. Motivul: Întârzierea lucrărilor
Foto: Aradon.ro

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a reziliat contractul cu compania care se ocupa cu construcția primului lot din Autostrada Nădlac -  Arad.

Potrivit Companiei Naţionale de Drumuri, rezilierea contractului a fost cauzată de neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către antreprenor, în principal în ceea ce priveşte progresul înregistrat în derularea lucrărilor, dar şi referitor la alte deficienţe constatate.

‘Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă rezilierea contractului ‘Proiectare şi execuţie Autostrada Nădlac – Arad şi drum de legătură, Lot 1, km 0+000 – km 22+218′, semnat cu asocierea SC Romstrade SRL – Monteadriano Engenharia e Construcao SA – SC Donrep Construct SRL. Menţionăm că în data de 08.11.2012, CNADNR-SA a transmis Înştiinţarea de reziliere a contractului în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 15.2 din Condiţiile Speciale ale Contractului. Decizia de transmitere a Înştiinţării de reziliere a fost luată ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către antreprenor – în principal în ceea ce priveşte progresul înregistrat în derularea lucrărilor – dar şi referitor la alte deficienţe constatate. Precizăm că opţiunea beneficiarului de a rezilia contractul nu prejudiciază niciun alt drept al CNADNR SA prevăzut în contract’, se menţionează în comunicatul citat de Agerpres.

Potrivit unor reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, lucrarea se află într-un stadiu incipient, fiind realizată doar în proporție de 20 la sută.

Consorţiul Romstrade – Monteadriano Engeharia e Construcao şi Donep Construct trebuia să finalizeze în 18 luni cei 22 de kilometri ai tronsonului, data terminării lotului fiind 10 aprilie 2013.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`