Tiberiu Nițu și Ioan Irimie sunt audiați de CSM pentru funcţiile de procuror general şi procuror-şef al DNA

Tiberiu Nițu și Ioan Irimie sunt audiați de CSM pentru funcţiile de procuror general şi procuror-şef al DNA

Magistrații propuşi de ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, pentru funcţiile de procuror general şi procuror şef al DNA sunt audiaţi joi de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Ioan Irimie şi Tiberiu Niţu vor trebui să vină în faţa secţiei de procurori cu argumente convingătoare pentru care vor să ocupe respectivele funcţii.
Procurorul Ioan Irimie, candidat pentru funcţia de şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a susţinut că a primit la evaluarea profesională „foarte bine”, indicând la „rezultate notabile” înregistrate pe parcursul activităţii sale soluţionarea, împreună cu Daniel Morar, a cazului Gabriel Bivolaru.

„Pe parcursul activităţii mele am înregistrat şi rezultate notabile, cum ar fi dosarul lui Gabriel Bivolaru (fostul deputat PDSR, condamnat pentru fraudarea BRD-n.r.), realizat împreună cu Daniel Morar, în perioada în care am fost delegaţi la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, a susţinut Ioan Irimie, joi, în faţa membrilor Secţiei de pocurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Totuși, procurorul a făcut și o gafă, el confundând Comisia Europeană cu Consiliul European, când s-a referit la Mecanismul de Cooperare şi Verificare.

Nițu și Irimie, audiați de CSM

Embed:

Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii îşi va da avizul consultativ cu privire la cele două nume propuse de Pivniceru.

Potrivit Evenimentul Zilei, până acum se ştie că doi din cei cinci magistraţi ai secţiei vor spune da lui Ioan Irimie şi Tiberiu Niţu. Mai exact, Florentina Gavadia şi George Muscalu sunt cei care nu îl mai vor pe Daniel Morar la interimatul Ministerului Public.

Niţu şi Irimie susţin în faţa procurorilor CSM câte un interviu ce cuprinde 2 etape: susţinerea unui proiect managerial şi răspunsurile la o serie de întrebări.

Procuror încă din 1978, Ioan Irimie s-a aflat timp de un an şi jumătate la conducerea DNA Cluj, timp în care a făcut 7 rechizitorii. Cât despre Tiberiu Niţu, acesta a fost prim adjunct al Laurei Codruţa Kovesi, fostul procuror general. A participat la revoluţia din 1989, motiv pentru care a primit 8.000 de metri pătraţi de teren, în urma certificatului de revoluţionar, scriu jurnaliştii de la Evenimentul Zilei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`