Israelul şi Hamas au ajuns la un acord pentru încetarea bombardamentelor

Israelul şi Hamas au ajuns la un acord pentru încetarea bombardamentelor
Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, şi ministrul egiptean de Externe, Mohamed Kamel Amr, au anunțat miercuri, într-o conferință de presă faptul că Israelul şi mişcarea islamistă Hamas au ajuns la un...

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, şi ministrul egiptean de Externe, Mohamed Kamel Amr, au anunțat miercuri, într-o conferință de presă faptul că Israelul şi mişcarea islamistă Hamas au ajuns la un acord pentru încetarea ostilităţilor începând cu ora 21.00 (21.00, ora României), transmite CNN.

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a discutat cu preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, acceptând recomandarea acestuia de a da o şansă planului mediat de Egipt pentru suspendarea operaţiunilor în Fâşia Gaza.

Ulterior, președintele Barack Obama, i-a mulţumit lui Netanyahu, pentru că a acceptat propunerea Egiptului, anunţă Casa Albă, citată de AFP.

„Preşedintele a exprimat satisfacţia în legătură cu eforturile premierului israelian de găsire a unei soluţii durabile, în cooperare cu noua Administraţie egipteană. Preşedintele SUA îi mulţumeşte premierului Israelului pentru acceptarea propunerii egiptene”, se arată în comunicatul Casei Albe.

Bilanţul provizoriu al victimelor ofensivei israeliene în Fâşia Gaza indică peste o mie de răniţi şi aproape 150 de morţi, majoritatea din rândul civililor palestinieni.

38 de cetăţeni români, în majoritate femei şi copii, au fost evacuaţi, prin punctul de trecere a frontierei Rafah, către Egipt. Ministerul de Externe a asigurat condiţiile de repatriere către Bucureşti pentru 24 dintre aceştia. Măsura de evacuare a fost luată de Ministerul român al Afacerilor Externe, ca urmare a numărului mare de solicitări primite din partea cetăţilor români stabiliţi în zona de conflict.  Românii au fost duşi, iniţial, la Cairo, de unde 24 dintre ei au fost aduşi în ţară cu avionul.

Armistițiu pentru încetarea conflictelor în Israel

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`