Laszlo Borbely: România trebuie să aibă o poziție puternică pentru o negociere de succes

Laszlo Borbely: România trebuie să aibă o poziție puternică pentru o negociere de succes
Foto: romanialibera.ro

Liderul UDMR, Laszlo Borbely, a declarat, marți, în plenul Parlamentului, că Râmânia trebuie să adopte o poziție cât mai fermă în cadrul Uniunii Europene pentru a putea avea “o negociere de succes”.

Este nevoie câteodată şi de a ne asculta şi de a ne impune câteodată punctul de vedere, şi ne-am impus de câteva ori în Consiliul de mediu punctul de vedere. Trebuie să negociem, să avem o decizie puternică şi, după aceea, poţi să negociezi, dar, dacă nu porneşti cu o poziţie puternică, naţională, n-ai şansă să ai după aceea o negociere de succes„, a susţinut Borbely, citat de Mediafax.

Deputatul UDMR a propus Guvernului ca în viitor să aibă o relație instituțională cu Comisia de Afaceri Europene.  ”Evident, negocierile sunt dificile, dar nu e nicio problemă, după părerea mea. România, ca a şaptea ţară din Uniunea Europeană, aşa cum am constatat eu la Consiliul pentru mediu, timp de un an şi jumătate, când ne-am raliat cu Polonia, cu fostele ţări socialiste, eventual cu ţările balcanice, şi-au dat seama cei mari din Uniunea Europeană că nu numai ei iau deciziile la nivelul Uniunii Europene„, a precizat Laszlo Borbely.

Borbely a mai spus că Parlamentul țării noastre este „unul dintre acele puţine parlamente din Uniunea Europeană care n-a prea avut niciun fel de reacţie faţă de unele decizii la reuniuni europene„, precizând că sarcina principală a României este ” să dezbatem aceste lucruri în Parlament, dacă e nevoie să avem şi o poziţie, de care să ştie şi preşedintele României şi prim-ministrul„, a adăugat el.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`