Cel puţin 47 de copii cu vârste cuprinse între 4 şi 6 ani au murit, sâmbătă, în Egipt după ce autobuzul în care se aflau a intrat într-un tren, transmite AFP.
Tragicul accident a avut loc în provincia Assiut (centru), a anunţat Yehya Keshk, guvernatorul regiunii.
Ministrul Transporturilor Rashad al-Metini şi şeful Autorităţii Căilor Ferate au demisionat în urma acestui accident, a anunţat presa oficială.
„Bilanţul se ridică la 47 de morţi. 13 copii sunt răniţi”, a declarat guvernatorul pentru postul public de televiziune.
Autobuzul transporta 60 de copii în cadrul unei excursii organizate de grădiniţa la care sunt înscrişi.
Acesta a fost lovit la o trecere la nivel cu calea ferată, la Manfalut, la aproximativ 356 de kilometri sud de Cairo.
„O echipă de 45 de medici se află la locul accidentului pentru a oferi îngrijiri copiilor răniţi”, a adăugat guvernatorul.