Toni Greblă (PSD): Greșelile parlamentarilor se vor regăsi în raportul MCV

Toni Greblă (PSD): Greșelile parlamentarilor se vor regăsi în raportul MCV

Greşelile parlamentarilor se vor regăsi in raportul MCV al Comisiei Europene. Preşedintele comisiei juridice din Senat, Toni Greblă, a declarat in emisiunea „Aktualitatea”, de pe B1 TV, că raportul va fi unul critic, iar colegialitatea excesivă a unor parlamentari va fi taxată.

Va avea două părți, o parte în care vor constata ca s-a mai făcut câte ceva, dar a doua va fi critică, având în vedere colegialitatea impotriva interesului național. Toate sunt întâmplate în perioada în care Parlamentul se pregătea pentru campania electorală și când cvorumul era la limită”, a spus Toni Greblă.

El a făcut referire la cazul Mircea Diaconu, care deşi a fost declarat incompatibil de instanţa supremă, nu a fost invalidat de paralament.

Mircea Diaconu este un actor celebru, incompatibilitatea lui nu era revoltătoare. Unii dintre noi au vrut să fie mai buni colegi motiv pentru care au votat împotriva încetării mandatului cu consecințele politice care vor decurge de aici”, a mai spus senatorul PSD.

Toni Greblă: Raportul MCV va avea o parte critică la adresa politicienilor

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră