Mona Pivniceru: Dacă Niţu şi Irimie sunt respinşi, probabil îi propun pe următorii nominalizaţi

Mona Pivniceru: Dacă Niţu şi Irimie sunt respinşi, probabil îi propun pe următorii nominalizaţi

Ministrul Justiţiei Mona Pivniceru a declarat, marţi, că în cazul respingerii lui Tiberiu Niţu și Ioan Irimie pentru funcţiile de procuror general al României şi procuror şef al DNA, ”probabil” îi va desemna pe următorii doi în ordinea nominalizărilor pe care le-a făcut, informează Digi24.

În 1 noiembrie, Mona Pivniceru a anunţat că pentru funcţia de procuror general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost selectaţi Elena Hach şi Tiberiu Niţu, iar pentru conducerea DNA au fost selectaţi Claudiu Dumitrescu şi Ioan Irimie.

În final, ministrul Justiţiei a precizat că l-a propus pe procurorul Tiberiu Niţu pentru funcţia de procuror general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar pe procurorul Ioan Irimie l-a nominalizat pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Astfel, în cazul unui refuz, este posibil ca Elena Hach să fie propusă ca procuror general al României, iar Claudiu Dumitrescu ca procuror şef al DNA.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`