DNA: Deputatul PDL Alin Trăşculescu, cercetat pentru trafic de influenţă şi instigare la fals şi spălare de bani

DNA: Deputatul PDL Alin Trăşculescu, cercetat pentru trafic de influenţă şi instigare la fals şi spălare de bani

Deputatul PDL Alin Trăşculescu este cercetat pentru trafic de influență, instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la infracțiunea de spălare a banilor, cunoscând că aceștia provin din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, se arată într-un comunicat  DNA.

De asemenea, în același dosar, complicele lui Trășculescu și administrator al SC Maryna Exclusiv SRL, Calotă Marian Valeriu, este acuzat de DNA pentru complicitate la infracțiunea de trafic de influență, fals în înscrisuri sub semnătură privată, șantaj comis în legătură cu infracțiunea de trafic de influență și spălare a banilor.

Din Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori DNA rezultă că, în perioada noiembrie 2010 – noiembrie 2012, Trășculescu Alin – Silviu, în calitate de deputat în Parlamentul României și președinte al Organizației Județene Vrancea PDL, a pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale (denunțător în cauză), inițial suma de 50.000 euro, care ulterior a fost majorată la 150.000 euro. Banii au fost pretinși cu ajutorul inculpatului Calotă Marian-Valeriu care l-a constrâns prin amenințare pe denunțător să remită lui Trășculescu Alin-Silviu sumele solicitate.

Pentru obținerea acestor foloase, Trășculescu Alin-Silviu a lăsat să se creadă că are influență asupra reprezentanților autorităților locale din județul Vrancea, pentru a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiții în cadrul Programului Național de Dezvoltare a Infrastructurii și asupra funcționarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului cu atribuții de verificare, avizare și aprobare în derularea procedurii specifice aceluiași program, precum și asupra reprezentanților unei societăți comerciale, pentru a-i determina să deruleze o relație contractuală cu firma administrată de denunțător.

Din banii pretinși, inculpatul Trășculescu Alin-Silviu a primit, prin intermediul lui Calotă Marian-Valeriu, suma totală de 464.000 lei. Pentru a crea aparența de legalitate a primirii acestor sume de bani, Calotă, în perioada noiembrie 2010 – noiembrie 2012, a falsificat mai multe contracte, încheiate între firma denunțătorului și SC Maryna Exclusiv SRL,  aceste înscrisuri fiind folosite pentru efectuarea plăților corespondente și justificarea acestora în evidențele contabile ale celor două societăți comerciale. În acest mod, din contul firmei denunțătorului în contul SC Maryna Exclusiv SRL a fost transferată suma totală de 404.000 de lei, se mai precizează în comunicatul DNA.

Ulterior, deputatul a ami pretins denunțătorului încă 1.100.000 de lei. În acest context, la data de 6 noiembrie 2012, în scopul obținerii banilor, Trășculescu l-a determinat pe inculpatul Calotă să încheie în fals un contract, având ca obiect o operațiune comercială fictivă între firma denunțătorului și SC Maryna Exclusiv SRL. Ca urmare, denunțătorul a transferat în contul indicat de Trășculescu suma de 1.100.000 lei, bani care au fost reintroduși în circuitul civil.

La 10 noiembrie 2012, Calotă a primit de la denunțător 50.000 de lei, pentru a fi remisă lui Trășculescu, la cererea acestuia. Cu această ocazie, procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, precizează DNA.

Duminică, 11 noiembrie, procurorii anticorupție au dispus reținerea celor doi pentru 24 de ore, dar, în cazul lui Alin Trășculescu, având în vedere calitatea sa de deputat în Parlamentul României, în conformitate cu prevederile Constituției României, DNA l-a înștiințat pe Ministrul justiției cu privire la efectuarea percheziției și reținerii inculpatului.

Celălalt inculpat, Calotă Marian-Valeriu, va fi prezentat Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pe un termen de 29 de zile.

De asemnea, președintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, duminică, că a primit din partea Ministerului Justiţiei solicitarea pentru ridicarea imunităţii în cazul deputatului PDL Alin Trăşculescu, informează Mediafax.

Deputatul PDL de Vrancea Alin Trăşculescu a fost reţinut după ce a fost prins în flagrant, sâmbătă seară, în timp ce primea bani de la un om de afaceri. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`