Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu: Pensiile vor fi indexate de anul viitor

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu: Pensiile vor fi indexate de anul viitor

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, sâmbătă, la Deva, cu ocazia lansării candidaturii sale  pentru Senat, că din 2013 pensiile vor fi indexate, medicamentele vor fi compensate cu 90% pentru cei cu pensii sub 1.000 de lei, iar din luna martie va fi introdus un ajutor pentru energie electrică.

„Începând cu 2013, după mulţi ani, pensiile vor fi indexate, iar medicamentele vor fi compensate cu 90 la sută pentru cei care au pensii sub 1.000 de lei. Se va introduce din luna martie, anul viitor, şi un ajutor pentru energie electrică, pentru persoanele vulnerabile, pentru că ştiţi că de la anul se liberalizează preţul la energie. De asemenea, ne-am propus ca în următorii patru ani toţi copiii noştri să aibă la prânz o masă caldă, asigurată în şcoli. Nu i-am uitat nici pe veterani şi eu sper chiar ca până la sfârşitul acestui an să crească ajutorul anual, de la 200 la 260 de lei, pentru că, din păcate, au rămas foarte puţini şi trebuie să-i ajutăm să iasă din iarnă”, a afirmat ministrul Muncii, citat de Mediafax.

În fața a peste 1.000 de membrii USL, ministrul Muncii a anunțat că printre prioritățile Alianței se numără și crearea de locuri de muncă.

„Judeţul Hunedoara este privilegiat deoarece va beneficia de fonduri pentru investiţii, ceea ce înseamnă noi locuri de muncă. Se vor construi patru microhidrocentrale, adică se vor crea mii de locuri de muncă acolo şi pe industria orizontală”, a declarat ministrul Muncii.

Mariana Câmpeanu a precizat că în perioada actualei guvernări a crescut indemnizația pentru copii, au fost reîntregite salariile bugetarilor, s-au redeschis spitale şi au fost create condiţiile pentru rezolvarea problemelor legislative apărute în ceea ce priveşte grupele de muncă speciale.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu,  este candidatul USL pentru colegiul senatorial 3 Deva-Hunedoara-Hațeg.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`