Președintele Traian Băsescu își serbează duminică ziua de naștere, șeful statului împlinind 61 de ani. Preşedintele României se află în acest weekend la Sinaia unde îşi aniversează ziua de de naştere alături de familie şi de lideri PDL. Printre invitaţi se numără fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu, fostul ministru al economiei Adriean Videanu dar şi deputatul Ioan Oltean.
Se pare că petrecerea a început încă de aseară când mai mulţi apropiaţi şi prieteni din PDL au mers la Castelul Foişor.
Premierul Victor Ponta a spus că îi va trimite o scrisoare de felicitare şefului staului
“Serviciul de protocol al Guvernului va transmite mâine scrisoarea de felicitare”, a declarat Ponta.
Urari de bine a primit Traian Băsescu și de la alți politicieni. Printre ei se numără Mădălin Voicu, Eugen Nicolăescu, Ludovic Orban, Gheorghe Flutur, Roberta Anastase și Mircea Dușa.