Mihai Stan, cercetat în dosarul fraudelor bancare, a primit mandat de arestare. Alte 24 de persoane așteaptă decizia Tribunalului București

Mihai Stan, cercetat în dosarul fraudelor bancare, a primit mandat de arestare. Alte 24 de persoane așteaptă decizia Tribunalului București

Mihai Stan, unul dintre liderii grupării bancherilor, a primit, sâmbătă, mandat de arestare. Instanța va anunța sâmbătă seară decizia și în cazul celorlalți 24 de suspecți în cazul fraudelor bancare estimate de anchetatorii DIICOT la 22 de milioane de euro.

De asemnea, magistraţii de la Tribunalul Călăraşi au decis, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 29 de zile a 10  persoane învinuite în același dosar.

Stan era considerat creierul afacerii. Liderul grupării a încercat să obțină ilicit fonduri europene, prin intermediul a trei societăți, Ancuța SRL, Alram Servinvest şi Eurotrading SRL, în baza unor documente şi declaraţii false, potrivit DIICOT.

Activitatea infracţională a fost sprijinită de către  Aurel Şaramet, director al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Alexandru Claudiu Cercel-Duca , vicepreşedinte BRD, Mihai Grigoroiu, Cătălin Ionuţ Roşu şi Andrei Atanasiu, angajaţi în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, şi Florian Dragoş Diaconescu.

Funcţionari din Senatul României, ministerele Economiei şi al Agriculturii sau din ANAF, AVAS şi Fondurile Naţionale de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri sau a Creditului Rural formau cercul relaţional al grupării de fraude bancare, arată DIICOT în referatul cu propunerea de arestare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`