Cristian Preda, vicepreședinte PDL, afirmă că președintele PNL Crin Antonescu a făcut de-a lungul timpului “declarații inacceptabile”, dar asta “nu înseamnă ca spune întotdeauna aiureli”. Referitor la declarația acestuia despre poziționarea PNL, Preda a spus că nu este, precum alte afirmații, “un delir”.
„Faptul că Antonescu a făcut declarații inacceptabile despre PDL și despre liderii PPE nu înseamnă că spune întotdeauna aiureli. Declarația despre poziționarea PNL nu e, precum alte declarații, un delir”, scrie liberalul pe blogul său.
În opinia sa, afirmația că PNL se situează mai la dreapta decât mulți liberali europeni este o autopoziționare și nu are de ce să fie contestată. Preda spune că, în PE, grupul din care face parte PNL votează mult mai frecvent cu socialiștii decât cu PPE.
„Pe de altă parte, e adevărat că există în PNL o componentă conservatoare: un politician precum Varujan Vosganian este – din perspectiva convingerilor politice – mult mai aproape de sensibilitatea PPE decât de filosofia morală a ALDE. Și-n această privință, Crin Antonescu are dreptate”, adaugă Cristian Preda.
El nu crede însă ca PNL va deveni prea curând membru PPE.
„Liderul penelist nu a sugerat-o și cred că nici PPE nu ar fi foarte interesat. Mai ales că există deja 3 partide din România în cel mai influent grup din Europa (PDL, PNȚCD, UDMR), plus alte două solicitări (Forța Civică, Partidul Popular Maghiar). Colaborarea PNL cu PSD a generat, de altfel, rezerve semnificative față de peneliști, între membrii PPE”, spune Preda.