Fondatorul PC, Dan Voiculescu, admite, pentru prima dată într-un document oficial, că a colaborat cu fosta Securitate. „Mărturisirea” apare într-o declaraţie pe proprie răspundere în acest sens, obligatorie pentru candidatura la alegerile parlamentare, informează Mediafax.
În declaraţia respectivă, depusă la dosarul de candidatură pentru mandatul de senator în Sectorul 4, Dan Voiculescu declară că a fost colaborator al Securităţii, menţionând că „în prezent este deschisă o acţiune în justiţie pentru revizuirea deciziei de fond”.
Declaraţia pe propria răspundere privind colaborarea sau necolaborarea cu fosta Securitate este obligatorie a fi depusă de dosarul de candidatură. În declaraţia depusă la BEM, Voiculescu a tăiat opţiunea „nu am fost lucrător al Securităţii”, în document rămânând opţiunea „am fost colaborator” al Securităţii.
OUG 24/2008 defineşte termenii de lucrător al Securităţii, colaborator al Securităţii sau persoanele care sunt asimilate colaboratorilor.
Dan Voiculescu este singurul dintre candidaţii USL în Bucureşti care precizează că a colaborat cu fosta Securitate.
Organizația nonguvernamentală ”Adevăr și Dreptate” a contestat, miercuri, la Tribunalul București candidatura lui Dan Voiculescu pentru un post în Senat, pe listele USL. Motivul invocat de acest ONG este că fondatorul Partidului Conservator a fost informator al fostei Securități și nu mai poate fi ales într-o funcție de demnitate publică. (Detalii AICI)
Dan Voiculescu şi-a anunţat demisia din Senat în luna iunie, susţinând că motivul îl reprezintă respingerea unui proiect privind dublarea sancţiunilor pentru evaziune fiscală. Demisia sa a determinat, însă, şi mutarea procesului privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare de la ICCJ la Tribunalul Bucureşti. (Detalii AICI)
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat, în martie 2011, verdictul final în procesul pe care vicepreşedintele Senatului îl are cu CNSAS, confirmând că Dan Voiculescu a colaborat cu fosta Securitate. (Detalii AICI)
Hotărârea a fost menţinută ulterior, ICCJ respingând o contestaţie formulată de Voiculescu împotriva verdictului. (Detalii AICI)
Liderul onorific al PC anunţase încă dinaintea deciziei că, dacă aceasta va fi împotriva sa, o va ataca la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). (Detalii AICI)
Foto: mediafax.ro