Una dintre familiile victimelor accidentului produs de Șerban Huidu ar urma să primească, drept despăgubire, o mașină la aceeași valoare ca cea distrusă în accident. Aceasta este decizia Judecătoriei Brașov, luată la primul termen în dosarul privind daunele civile pe care ar urma să le achite fostul realizator TV.
Autoturismul Dacia Logan care i-a aparținut lui Ștefan Balog, una dintre victimele accidentului, a fost evaluat la prețul de 2.600 de euro. Avocatul familiei susține că suma este prea mică și a cerut ca mașina să fie reevaluată la nivelul avut înainte producerii accidentului, scrie Mediafax.
„Firma de asigurare a avut un punct de vedere ieşit din comun pentru că nu înţeleg să despăgubească nici la acest moment, nu vorbim de daunele morale pe care ei le-au apreciat foarte mari, dar sigur punând în balanţă viaţa unui om, dar nici măcar contravaloarea unui autoturism, o Dacie Logan, care cu o lună jumătate înainte a fost evaluată de o altă societate de asigurări pentru o poliţă Casco la suma de 5.000 de euro. Faţă de acest document clar care s-a făcut după aceleaşi reguli şi după aceleaşi norme spunem că punctul de vedere al societăţii de asigurare Astra este cel puţin ciudat, pentru că nu are niciun reper care să nu asigure cel puţin o despăgubire justă de înlocuire a acestui autoturism”, a spus avocatul familiei Balog, Bucur Borcoman.
Solicitarea de reevaluare a autoturimului a fost respinsă de judecători, care au propus, în schimb, ca societatea de asigurări să despăgubească familia Balog cu un autoturism echivalent ca valoare cu cel distrus în accident.
Soţia lui Ştefan Balog a ieşit plângând din instanţă şi a spus că deciziile judecătorilor sunt părtinitoare, pentru a-l scoate nevinovat pe Huidu.
„Totul s-a făcut pentru Huidu. Un fir de păr nu i s-a mişcat din cap şi a omorât trei oameni”, a spus Elena Balog.
La termenul de marţi, au fost audiaţi primii martori în acest dosar, doi vecini şi prieteni apropiaţi ai familiei Balog, care au povestit judecătorilor că Ştefan Balog era sprijinul moral şi material al familiei lui, iar lipsa acestuia îi afectzează foarte mult pe soţia acestuia, Elena Balog – pensionată de boală, şi pe fiul lui, Mircea Balog.
Familia Balog a cerut daune în valoare totală de 400.000 de euro. Soţia şi fiul lui Ştefan Lungu Balog s-au constituit părţi civile diferite în acest proces, cerând fiecare, drept daune morale, câte 200.000 de euro.
De asemenea, Ioana Câmpean – fiica altei victime a accidentului, Magda Drăgici, a solicitat ca fostul realizator TV să îi acorde daune morale şi materiale de 400.000 de euro, însă nu a precizat care este cuantumul, separat, al daunelor morale şi al celor materiale, instanţa solicitând avocatului acesteia ca la următorul termen să prezinte defalcat solicitările pentru daune.
Cea de-a treia victimă a accidentului, Ioan Garbis, nu a avut urmaşi, prin urmare nimeni nu s-a constituit parte civilă din partea acestuia.
Instanţa a fixat un nou termen de judecată în acest dosar pentru data de 4 decembrie.