Alți 39 de angajați CFR au fost reținuți pentru 24 de ore

Alți 39 de angajați CFR au fost reținuți pentru 24 de ore

39 dintre „naşii” de la CFR au fost reţinuţi  pentru 24 de ore. Cinci dintre aceştia sunt inspectori de specialitate, iar 26 conductori şi şefi de tren. Între timp, audierile angajaţilor de la Căile Ferate Române au continuat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.

Nu mai puţin de 43 de angajaţi ai Regionalelor Braşov, CLUJ şi Bucureşti au fost aduşi la Parchetul Braşov pentru audieri.

Cei 39 sunt acuzaţi, în afară de luare de mită, şi de divulgare de informaţii confidenţiale privind controalele efectuate de Poliţia Transporturi.

În plus, anchetatorii au dezvăluit că angajaţii CFR foloseau un limbaj codificat, pentru a nu fi prinşi.  Din comunicatul Parchetului reiese că angajaţii vorbeau despre cârjă, care însemna de fapt suma primită, iar expresia  „încărcarea trenului” se traducea prin a urca frauduos călătorii în vagoane. „Chior” era numit pasagerul care nu avea acte asupra lui, iar un „tren bun” era garnitura în care se transportau periodic călători care nu aveau bilete. Iar pentru a se asigura că nu vor fi prinşi, angajaţii CFR care făceau parte din reţea, mai foloseau şi expresia „nu sta cu mortul pe tine”, adică nu ţine banii luaţi mită asupra ta.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:10 - Patru persoane sancționate după ce și-au fotografiat buletinele de vot
10:06 - 4 obiceiuri care te pot ajuta să reduci riscul de apariție a cancerului
10:04 - Tomac, după ce Călin Georgescu a ajuns în finala prezidențială: Rusia a făcut o mutare agresivă. Instituțiile europene să înțeleagă urgent ce se întâmplă în Europa și cine ne sugrumă democrația
09:49 - Premieră istorică la alegerile prezidențiale. PSD s-ar putea să nu aibă candidat în turul doi
09:37 - Cum vede presa internațională situația alegerilor prezidențiale din România, după ce Călin Georgescu a intrat în turul doi. „Candidatul pro-rus se impune în scrutinul prezidențial din România Europa”
09:35 - USR spune că Lasconi e în turul 2 și îi cere lui Ciolacu să-și recunoască înfrângerea (VIDEO)
09:24 - Peste 340 de sesizări de fraudă au fost semnalate în primul tur al alegerilor prezidențiale. Amenzile au ajuns la aproape 100.000 de lei
09:11 - Rezultate parțiale alegeri prezidențiale, după centralizarea voturilor din 99,91% din secţii: Călin Georgescu și Elena Lasconi, în turul 2. Candidata USR l-a depășit pe Ciolacu (PSD)
09:02 - Votarea în diaspora pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-a încheiat. Românii din diaspora l-au ales pe Călin Georgescu
08:58 - Ce vor face marii învinși de la alegerile prezidențiale? Ciucă este așteptat să își dea demisia de la șefia PNL, iar Geoană a anunțat că se retrage din politică