Dan Voiculescu, speriat că Băsescu nu îl va desemna premier pe Ponta: „Pe 9 decembrie să organizăm și un referendum de demitere a președintelui”

Dan Voiculescu, speriat că Băsescu nu îl va desemna premier pe Ponta: „Pe 9 decembrie să organizăm și un referendum de demitere a președintelui”

Liderul PC, Dan Voiculescu, nu renunță la ideea de suspendare a președintelui Traian Băsescu. Acesta a declarat, luni seară, la Antena 3, că şeful statului trebuie să fie din nou suspendat, astfel încât pe 9 decembrie, odată cu alegerile parlamentare, să fie organizat şi referendum, scrie Hotnews.

Data de 10 decembrie trebuie să fie ziua în care Traian Băsescu nu mai e preşedintele României. Acest lucru nu mai depinde numai de mine, ci de factorul politic. Cred că 9 decembrie poate fi ziua când românii merg la vot să-şi aleagă parlamentarii şi să poată vota şi pentru demiterea lui Băsescu„, a spus Voiculescu.

Potrivit acestuia, Traian Băsescu trebuie suspendat din funcţie pentru că există pericolul ca după alegeri, când USL va câştiga probabil aproximativ 60% din voturi, preşedintele să nu-l nominalizeze premier pe Victor Ponta.

Să ne închipuim că suntem pe 10 decembrie. USL câştigă alegerile, preşedintele va nominaliza un membru USL care nu va fi decât unealta lui pentru distrugerea USL. Acest om va primi mandat de premier desemnat, în 24 de ore îi va convoca pe preşedinţii PSD şi PNL să facă Guvernul, ei vor refuza să participe la negocieri, dar va fi un pesedist care merge la negocieri, se va găsi cineva din conducerea PNL să meargă la negocieri, premierul desemnat va găsi fisură în fiecare partid, le va oferi posturi de ministru, secretar de stat, director, îi va ruga să convingă membrii partidelor lor să voteze noul Guvern. În 48 de ore, vom avea un Guvern condus de un premier care va fi omul lui Traian Băsescu„, a spus Dan Voiculescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:38 - Noi probleme pentru Mircea Lucescu: Nu se va putea baza pe doi dintre titularii din partida cu Kosovo / Lotul anunțat pentru meciul cu Cipru
08:15 - Rusia revinde o cantitate mai mare de gaze în Europa după ce a întrerupt livrările către Austria
08:10 - ANM a emis cod galben de ceață densă și posibil polei. Mai multe județe și municipiul București sunt vizate
07:42 - Donald Trump l-a numit pe Brendan Carr șef al autorității americane de reglementare în domeniul telecomunicațiilor. Oficialul va prelua controlul asupra Big Tech, susținut de Musk
07:22 - Ursula von der Leyen, după „oribilele” atacuri rusești asupra Ucrainei: „Vom fi alături atât timp cât va fi necesar”
23:47 - Șeful Hezbollah pentru relații cu presa a fost ucis de israelieni într-o zonă aglomerată din Beirut. Devenise una dintre cele mai cunoscute figuri ale organizației libaneze
23:34 - Ștefan Pălărie: Elena Lasconi este pe locul 3 și se apropie de locul 2. Distanța e din ce în ce mai mică (VIDEO)
23:13 - Premierul din Kosovo s-a întâlnit cu fotbaliștii naționalei, la două zile de la scandalul din meciul cu România. Albin Kurti, mesaj amenințător
23:01 - Ionuț Stroe: Și în ceasul al 11-lea există disponibilitate din partea PNL să facem o construcție solidă pe zona de dreapta. Din păcate, pentru turul 2 există o „canibalizare” politică între candidații de dreapta (VIDEO)
22:40 - Presa din Ungaria reclamă frigul din Polivalenta de la București, de la meciul dintre Rapid și Gyor. Ziariștii maghiari spun că nu e prima oară