Angela Merkel cere țărilor din G20 noi reglementări în sectorul financiar

Angela Merkel cere țărilor din G20 noi reglementări în sectorul financiar
Foto: en.wikipedia.org

Cancelarul german Angela Merkel cere celor mai mari economii ale lumii din G20 să promoveze noi reglementări în sectorul financiar. Aceasta a declarat că măsurile de până acum sunt insuficiente, relatează The Economic Times.

Criza financiară mondială a dus la reformarea aproape a tuturor segmentelor sistemului financiar, de la instrumentele derivate la necesarul de capital al băncilor.

„Am planificat să reglementăm fiecare centru financiar, fiecare actor şi fiecare produs din sectorul financiar. Au fost realizate progrese semnificative, dar regulile nu au fost aplicate peste tot”, a spus Merkel.

Cancelarul a amintit și despre instituţiile financiare non-bancare care sunt mai puţin reglementate decât băncile.

„Sperăm ca reglementările referitoare la băncile din umbră să fie finalizate la viitoarea reuniune a G20”, a spus Angela Merkel.

Liderii ţărilor din G20 au făcut recomandări în urmă cu un an pentru reglementări care să se refere şi la fondurile de hedging, vehiculele speciale pentru investiţii şi acordurile de răscumpărare.

Autorităţile de supraveghere sunt îngrijorate că odată cu reglementarea mai strictă a băncilor activităţile financiare riscante se vor orienta către „băncile din umbră”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:19 - S-a încheiat numărarea voturilor din diaspora. Care sunt rezultatele oficiale
15:18 - CTP: „Călin Georgescu”, personajul făcut din pixeli, va trebui să se manifeste în viața reală. Și mulți dintre cei care l-au votat vor afla abia acum pe cine au votat
15:18 - Șeful comitetului militar al NATO îndeamnă mediul de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”: „Deciziile comerciale au consecințe strategice pentru securitatea națiunii”
15:12 - Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: „Atunci când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
14:59 - Financial Times i-a făcut un scurt portret lui Călin Georgescu. Ce a scris despre cel care se află pe primul loc la alegerile prezidențiale: „Un cutremur politic”
14:50 - Surse PSD: Social-democrații vor să ceară renumărarea voturilor în toate secțiile în care au fost voturi nule. Decizia nu a fost încă luată
14:48 - Călin Georgescu: NATO este cea mai slabă alianță de pe planetă / PNRR, o acțiune finaniară de însclavagizare
14:42 - Fostul premier Victor Ponta îi cere lui Marcel Ciolacu să nu demisioneze: „Acum nu e timp de lamentari, reproșuri sau batalii interne; nu e timp de demisii sau abandon”
14:38 - 10 activități interesante de weekend pe care le poți încerca online
14:37 - Diana Șoșoacă a spus cine e, de fapt, Călin Georgescu: “De vreo 5 ani îl cunosc. Într-adevăr, are niște legături ciudate. Are o foarte mare susținere din partea unor puteri ale lumii” (VIDEO)