Titus Corlăţean a discutat cu oficialii de la Beijing despre investiţiile chineze în România

Titus Corlăţean a discutat cu oficialii de la Beijing despre investiţiile chineze în România
Foto: agerpres.ro

Titus Corlățean, ministrul de Externe, a discutat, vineri, la Beijing cu vicepremierul Consiliului de Stat al Chinei, Li Keqiang, despre investițiile chineze de la termocentrala Rovinari și în parcurile eoliene de la Crucea și babadag.

„A fost subliniată importanţa finalizării proiectului de retehnologizare a termocentralei de la Rovinari, investiţie chineză cu valoare de aproximativ un miliard de dolari, precum şi intrarea în exploatare, până la sfârşitul anului 2012, a parcurilor de energie eoliană de la Crucea şi Babadag, investiţii chineze cu o valoare de peste 300 milioane de dolari”, informează MAE.

Ministrul român a apreciat cele 12 propuneri ale premierului Wen Jiabo la Forumul de cooperare dintre China și statele din Europa Centrală și de Est, la Varșovia în aprilie 2012, inclusiv punerea la dispoziţie a unei linii de creditare de 10 miliarde de dolari.

Titus Corlățean a amintit și propunerea Guvernului României de a găzdui la București urmatoarea reuniune a Formului China-Europa Centrală și de Est.

Cei doi oficiali au agreat elaborarea unui plan de acțiuni pentru aniversarea în 2014 a 65 de ani de la stabilirea relațiilor româno-chineze și a 10 ani de la parteneriatul amplu de Prietenie și Cooperare dintre cele două țări.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`