Un poliţist din New York, arestat sub acuzația că a vrut să răpească femei, să le tortureze şi să le mănânce

Un poliţist din New York, arestat sub acuzația că a vrut să răpească femei, să le tortureze şi să le mănânce
Un poliţist din New York a fost arestat sub acuzaţia că  ar fi plănuit să răpească mai multe femei şi să le tortureze şi să le mănânce ulterior, scrie BBC. Autorităţile au fost alertate de fosta...

Un poliţist din New York a fost arestat sub acuzaţia că  ar fi plănuit să răpească mai multe femei şi să le tortureze şi să le mănânce ulterior, scrie BBC.

Autorităţile au fost alertate de fosta soţie a poliţistului. Peste 100 de dosare ale potenţialelor victime au fost deascoperite în casa suspectului, toate obţinute din arhivele poliţiei. De asemenea, la domiciliul lui din Queens s-au găsit dovezi ale unor discuţii cu un complice despre „răpirea unor femei pentru a le găti şi a mânca porţiuni din corpurile acestora”.

Cei doi se gândeau să folosească cloroform pentru a le face pe acestea să îşi piardă cunoştinţa şi a le duce apoi în bucătăria lui Gilberto Valle.

Valle este, de asemenea, acuzat că a căutat metode pentru a „imobiliza şi droga femei” şi „s-a pus de acord cu cel puţin o persoană pentru răpirea unei femei în schimbul unei sume de bani”.

Potrivit FBI, poliţistul a mers până într-acolo încât s-a întâlnit într-un restaurant cu una dintre femeile pe care voia să le răpească.

Potrivit acuzării, poliţistul trebuia să fie cel însărcinat cu răpirea unei victime, pentru care complicele lui era dispus să plătească 5.000 de dolari.

Acuzatul, Gilberto Valle, nu a răspuns acuzaţiilor. Avocaţii săi susţin că acuzaţiile sunt pure fabulaţii sexuale care nu s-au meterializat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră