Mihai Răzvan Ungureanu: Mă gândesc serios la o cooperare cu PNL, dar sub altă conducere

Mihai Răzvan Ungureanu: Mă gândesc serios la o cooperare cu PNL, dar sub altă conducere
Foto: bzi.ro

Mihai Răzvan Ungureanu, co-președintele ARD a declarat că formațiunii este de a atinge 30%, pentru a forma alianţe pentru guvernare, afirmând că se gândeşte „foarte serios” la modul în care ar putea încheia o alianţă cu un PNL fără Antonescu, Fenechiu şi alții asemenea lor, scrie Mediafax.

„Obiectivul nostru este ca ARD să ajungă la 30 de procente, capabilă fiind în acel moment să deschidă negocieri pentru formarea unei coaliţii de guvernare şi pentru susţinerea unui guvern altul decât cel de azi”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Ungureanu a mai specificat că politica de alianţe nu a fost încă stabilită pentru a forma majoritatea după alegerile din 9 decembrie.

La întreabarea cu cine și-ar dori să se alieze, Ungureanu a răspuns că în acest moment singurul partid la care se gândeşte este PNL, dar nu cu actuala conducere.

„Mă gândesc foarte serios la felul în care am putea închega o cooperare politică cu Partidul Naţional Liberal. Mai departe, fantezia mea în momentul acesta nu merge”, a mai spus Mihai Răzvan Ungureanu.

„PNL ar trebui să fie legitim interesat de a-şi ocupa locul în jumătatea de centru dreapta a spectrului politic românesc, dar că nu cred că acest lucru este posibil având în frunte actuala compoziţie în care intră preşedintele Antonescu, domnul Fenechiu şi alţii aidoma” a mai afirmat co-președintele ARD.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie