Preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, a afirmat, marți, la Clubul de la Bucureşti, că în domeniul achiziţiilor „se fură prea mult”, iar 2013 şi 2014, vor fi cei mai grei ani pentru România, scrie Mediafax.
„Pe domeniul achiziţiilor situaţia este grea şi Curtea de Conturi este extrem de exigentă şi dură, începând de acum, pentru că, după toate calculele mele, se fură prea mult. După părerea mea, 2013, 2014 vor fi cei mai grei ani ai României din foarte multe considerente. Faptul că am intrat pe o guvernanţă fiscală pe care o apreciez că nu avea ce căuta acolo până nu-şi rezolvă statele din zona Euro problema, cu o limitare a deficitului bugetar undeva la 1,98 deficit efectiv care înseamnă, fără datoria externă, venituri egal cheltuieli – deci suntem la nivelul anului 2012. Creşterea economică poate duce undeva la 1,5%, ţinând seama de baza redusă de la care plecăm„, a declarat Nicolae Văcăroiu.
Președintele Curții de Conturi a mai spus că este nevoie de o autonomie şi independenţă totale instituției pe care o conduce, care aduce anual la buget circa 700 de milioane de euro în plus. Acesta a adăugat că unul dintre cele mai mari probleme ce trebuie rezolvată este suma de 15 miliarde de eurp rezultată din hotărârile judecătorești irevocabile ce echivalează cu despăgubiri în bani pentru foștii proprietari.
„Curtea de Conturi are nevoie de autonomie totală, de independenţă totală şi de ceva surse financiare, pentru că aparatul singur are o pregătire corespunzătoare şi avem o forţă umană cu pregătire serioasă şi pentru că e singurul organ care pătrunde sub aspectul controlului în primării în mediul rural”, a spus Văcăroiu.