Permisul de conducere, obligatoriu de acum înainte pentru conducătorii de mopede

Permisul de conducere, obligatoriu de acum înainte pentru conducătorii de mopede

Este oficial, cei care doresc să conducă mopede sau scutere pe drumurule publice vor avea nevoie de permis special de conducere. Camera Deputaților a adoptat marți, cu 185 voturi „pentru” şi o abţinere, ordonanța care prevede acest lucru, transmite Mediafax.

Dacă cel care vrea să conducă mopedul, scuterul are deja un permis de conducere pentru alte categorii de vehicule, nu va mai trebui să obţină acest permis.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui text legislativ.

Modificarea Codului rutier urmăreşte ca în trafic să iasă doar cei care şi-au însuşit cunoştinţe teoretice şi au deprins abilităţi practice pentru a putea obţine un permis de conducere.

În plus, şi limita minimă de vârstă va fi ridicată. Din ianuarie 2013, un motor din categoria A2 va fi condus doar de cei care au o experienţă de conducere de cel puţin doi ani, dar şi 20 de ani împliniţi. Pentru motoarele din categoria A, limita de vârstă este de 24 de ani. Mai mult, adolescenţii de 16 ani vor putea conduce doar mopede din categoria AM, A1 şi B1.

Modificarea Codului rutier vine în contextul în care, în ultimii doi ani, numai conducătorii de mopede au produs peste 5 mii de evenimente rutiere. Peste 200 de persoane şi-au pierdut viaţa şi aproape 6.000 au suferit vătămări corporale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`