Primarul din Baia Mare, liberalul Cătălin Cherecheș: În majoritatea județelor, cu ocazia formării listelor, s-au strecurat mici Gigi Becali

Primarul din Baia Mare, liberalul Cătălin Cherecheș: În majoritatea județelor, cu ocazia formării listelor, s-au strecurat mici Gigi Becali

Primarul din Baia Mare, liberalul Cătălin Cherecheș, a declarat că se opune clar împotriva nominalizăriii europarlamentarului George Becali pe listele PNL sau USL pentru alegerile parlamentare. ”Cred că PNL și, în special conducerea Partidului Național Liberal, trebuie să vegheze la tot ce înseamnă respectarea principiilor liberale si a tot ceea ce înseamnă moralitate în cadrul organizațiilor noastre. Nu pot să comentez dacă alte personaje sunt morale sau imorale, ideea este că, din păcate, în majoritatea județelor, cu ocazia formării acestor liste, s-au strecurat mici Gigi Becali. Nu cred că a scăpat vreo organizație în care centrul să nu fi avut grijă să-și fi plasat vreun astfel de personaj care nu onorează partidul”, a declarat acesta într-o intervenție telefonică la B1 TV.

Acesta a continuat să acuze aceste decizii și a spus că nu vrea ca liberalii să ”se trezească că din PNL a rămas doar numele și sigla”. ”Cred că trebuie să respectăm, vorbesc și de domnul Crin Antonescu, trebuie să respectăm angajamentul pe care și l-a luat când a devenit președinte al partidului de a coagula și întări dreapta românească. Cu siguranță că alianța cu PSD este una de conjuctură, dar în mod normal PNL-ul trebuie să revină în zona de dreapta. Trebuie, alături de alte forțe politice din această zonă, să venim cu o platformă corectă și predictibilă pentru România”, a adăugat Cherecheș. 

Primarul liberal din Baia Mare a vorbit și despre o scrisoare trimisă PNL și PSD în care cere analizarea ”unor  astfel de mișcări destul de delicate care pot să aducă prejudicii pe termen lung partidelor noastre”. Cherecheș a spus că mai are și alți liberali de partea sa, alți politicieni care nu susțin ”candidaturi neigienice din punct de vedere politic sau comunitar”, însă este ”important ca centrul să asculte și vocea din teritoriu”. 

Eu sunt de aceeași părere cu echipa de la sectorul 1, sunt solidar cu domnul primar Chiliman, care este un om cu mult mai multă experiență decât mine, este un liberal veritabil. Mă doare să văd ce i se întâmplă domniei sale. Am văzut cât este de dezamăgit. Nu cred că ăsta este exemplul pe care vor să-l dea liderii partidului unui primar care, la fel ca și mine, vrea să construiască ceva pentru comunitate dar și pentru liberali”, a conchis acesta.

Cherecheș: Liderii PNL trebuie să analizeze candidaturile neigienice din punct de vedere politic

Embed:

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie