Vasile Blaga, despre apariţia stenogramelor înaintea campaniei: Nimic nu e întâmplător în săptămânile astea

Vasile Blaga, despre apariţia stenogramelor înaintea campaniei: Nimic nu e întâmplător în săptămânile astea

Președintele PDL Vasile Blaga consideră că apariția în presă a stenorgramelor din dosarul ”Motorina”, în care sunt redate, printre altele, interceptări ale unor convorbiri telefonice dintre fostul șef ANAF Sorin Blejnar și președintele Traian Băsescu, nu sunt întâmplătoare.

”S-a pronunțat CSM-ul, s-au autosesizat, nu sunt eu judecătorul procurorilor. Nimic nu e întâmplător săptămânile astea” a spus Blaga, precizând că Sorin Blejnar trebuia să discute cu membrii Executivului, în condițiile în care s-a implicat în discuția unor legi.

În schimb, liderul democrat-libera a făcut un apel la președinții de consilii județene, să nu mai vină cu amenințări la adresa primarilor PDL.

”Fac presiuni să nu se implice în campaniile electorale, îi amenință” a explicat Blaga.

Președintele PDL a mai menționat că în zilele următoare vor fi finalizate listele candid

”Mai avem în discuție în jur de 15-20 de persoane. Oamenii au depus contestații și probe și au demonstrat c vor să candideze. Mâine, poimâine, cel târziu, încheiem” a precizat Blaga.

Blaga: Mai avem de discutat 15-20 de persoane

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_24684').select();" id="embed_text_24684" />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)