Traian Băsescu s-a deplasat spre Bruxelles împreună cu premierii Irlandei şi Sloveniei

Traian Băsescu s-a deplasat spre Bruxelles împreună cu premierii Irlandei şi Sloveniei
Preşedintele Traian Băsescu a s-a deplasat joi după amiază la Bruxelles, unde va participa la lucrările Consiliului European de toamnă. Șeful statului român a călătorit de la București în aceeași...

Preşedintele Traian Băsescu a s-a deplasat joi după amiază la Bruxelles, unde va participa la lucrările Consiliului European de toamnă.

Șeful statului român a călătorit de la București în aceeași aeronavă cu care s-au deplsat şi premierii Irlandei şi Sloveniei.

Premierii irlandez şi sloven, Enda Kenny şi, respectiv, Janez Jansa, au participat miercuri și joi la Congresul PPE de la București.

Consiliul European de toamnă se deschide joi, la ora 19:00, cu pregătirea deciziilor Consiliului din decembrie referitor la Consolidarea Uniunii Economice și Monetare și vor discuta despre progresul înregistrat în implementarea deciziilor Consiliului European din iunie 2012 privind creşterea economică şi crearea de locuri de muncă.

Reuniunea de toamnă a Consiliului va aborda mai multe subiecte economice, precum şi teme privind relaţiile externe.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:53 - Tomac (PMP): România traversează o criză politică fără precedent și absolut jenantă, din cauza partidelor de la guvernare, care fac orice pentru a se menține la putere (VIDEO)
20:38 - Orban: CCR probabil a anulat alegerile pentru că în turul 2 nu au ajuns candidații PSD-PNL / Candidatul garantat Ciolacu și Iohannis sigur va pierde / Nicușor Dan, o candidatură serioasă / Antonescu poate să fie sigur că e candidatul UDMR (VIDEO)
19:59 - Bolojan, replică pentru Lasconi: Nu poți demola pe cineva anticipat. Eu am încercat în toţi aceşti ani să nu înjur gratuit pe cineva şi după aia să îi cer a doua zi să mă susţină
19:38 - Turistă izbită de o sanie pe pârtia din Buşteni. Victima, rănită la coloană, a fost preluată de un elicopter (VIDEO)
19:16 - Nicușor Dan, în dezacord cu Antonescu, Bolojan şi Kelemen: Mai important decât urgentarea prezidențialelor e să lămurim de ce au fost anulate alegerile. Dacă nu apar elemente noi, Georgescu are șanse la CEDO
18:51 - David Popovici, criticat de un profesor de economie pentru că și-a cumpărat o mașină de 150.000 de euro: „Mulți ca el au ajuns pe drumuri în final. De aia e importantă educația economică”
18:31 - Mangalia: Bărbat de 64 de ani, mort după o bătaie la clubul pensionarilor
18:12 - Paleologu: „Ar fi culmea ca Marcel Ciolacu să candideze din nou la prezidențiale” / Ce spune profesorul despre „scenariul catastrofal, care arată că partidele persistă în prostia lor” (VIDEO)
17:47 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț”, am fi ajuns la 11-12% deficit bugetar, ceea ce ar fi însemnat pentru România intrarea în incapacitate de plată
17:28 - Lasconi: Crin Antonescu e o marionetă într-un joc pentru păstrarea puterii / Celor din PSD și PNL le e frică de democrație, sunt depășiți complet de guvernare și sunt rupți de realitate, de nevoile cetățenilor