Victor Ponta la mitingul USL: Vom propune în modificarea Constituției un rol clar al președintelui, al premierului și al Parlamentului

Victor Ponta la mitingul USL: Vom propune în modificarea Constituției un rol clar al președintelui, al premierului și al Parlamentului

Președintele PSD, Victor Ponta, le-a vorbit celor 60.000 de oameni adunați pe Național Arena la lansarea candidaților USL despre ”forța” care trebuie să meargă mai departe pe 9 decembrie, la alegerile parlamentare.

Anul acesta trebuie să ducem schimbarea până la capăt, nimeni nu vrea să o luăm înapoi spre regimurile Băsescu – PDL”, a anunțat premierul Ponta.

Aş vrea fiecare dintre dvs, să fiţi puţin în locul meu, nu neapărat de premier, ci de copreşedinte al USL, de preşedinte al PSD, de om care e mândru că vă e coleg şi care vrea să găsească o soluţie să vă salute pe toţi, şi pe cei din spatele meu, şi pe cei din stânga. Crin ar fi început în mod sigur cu dreapta. Vreau să vă spun că, în acest moment, am uitat tot e a fost greu în aceste 5 luni, am uitat toate supărările, deazmăgirile şi abia aştept, alături de voi, 9 decembrie să-i batem incă o dată pe pedelişti şi pe Băsescu”, a declarat social democratul.

Ponta a menționat și Congresul PPE, care are loc la Palatul Parlamentului, salutând liderii europeni ”care se află tot în București, într-o altă clădire”.

”Stimaţi prieteni, datoria mea în această seară este să vă spun ce avem de făcut în următorii ani, de ce vrem să câştigăm alegerile şi ce anume vom face cu puterea pe care românii ne-o vor da pe 9 decembrie. Înainte, vă spun încă o dată că sunt extraordinar de mândru să vă reprezint, să fiu alături de dvs,vreau să vă salut nu doar pe cei aflaţi aici, într-o prezenţă care va rămâne ca un record pentru Arena Naţională, vreau să-i salut pe toţi cei 7.5 milioane de români care au votat la referendum ca să scape de Traian Băsescu”, a mai spus Victor Ponta.

Acesta a spus că odată cu sfârșitul erei lui Traian Băsescu, se va încheia perioada post-comunistă din România. ”Vom propune în modificarea Constituției un rol clar al președintelui, al premierului și al Parlamentului. Președintele trebuie să asculte voința democratică a poporului român. Trebuie să spunem foarte clar că ne dorim o Românie care să dea putere și respect regiunilor, județelor, primarilor”.

”Vreau să stabilim ce înseamnă infrastructura de care România are nevoie, Avem nevoie de drumuri, de un sat românesc modernizat, de mari orașe care să nu înghețe în această iarnă. Trebuie să folosim cu adevărar fondurile europene pe care le-au fraudat cei care au fost la putere în 2009, 2010, 2011. Botiș, Udrea, Sulfina Barbu, Lăzăroiu, și-au bătut joc de banii europeni”, a completat liderul USL. Acesta a numerat printre chestiunile de importanță majoră sănătatea și educația: ”Nu vom tăia mereu de la sănătate și educație. Tinerii mai bine educați și românii mai sănătoși pot să facă o țară mai prosperă”, a adăugat Ponta.

”Eu cred în România și vă rog pe toți să credeți în țara noastră”, a conchis premierul.

Citește AICI și decarațiile lui Crin Antonescu de la mitingul USL

Ponta, pe Arena Nationala

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_24549').select();" id="embed_text_24549" />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)