„Suntem o gașcă de șacali bine pregătiți”, asta declara Cristian Sima într-un interviu acordat în 2007 jurnalistului Iulian Comănescu.
“În meseria asta, trebuie să ai știintă, informații și mulți prieteni din breaslă, cu mulți bani. Dai telefon, propui afacerea și Salomon sau Goldmann Sachs vin urgent. Suntem o gașcă de șacali bine pregătiți”, spunea Sima.
Din declaraţii reiese că brokerul care a fugit recent în Islanda după ce a pierdut banii clienţilor nu este la prima ispravă de acest gen. Acesta a povestit un episod din 1994 când a pierdut 2 milioane de dolari .
”Eu, când m-am dus la Soros să mă angajeze, m-a intrebat câți bani am pierdut într-o zi. I-am spus că 2 milioane de dolari.Mi-a zis că e puţin. Trebuie să mai pierzi ca să înveți să joci banii altora, mi-a spus Soros”, a mai declarat Sima.