Fostul șef Sibex, Cristian Sima, a recunoscut că a pierdut banii clienților, în jur de două milioane de euro și două milioane de dolari, și că acest lucru l-a determinat să plece de frică.
Într-o intervenție telefonică pentru Realitatea TV, Sima a anunțat că se află pe o insulă.
„Aşa cum am declarat, am pierdut bani. Nu am plecat cu niciun ban, nu am niciun ban în niciun cont ascuns. Toate conturile sunt declarate. Toată nebunia asta aţi creat-o dumneavoastră presa. Eu am plecat pentru că eram cu presiunea ajunsă la maxim. Am pierdut cam două milioane de euro şi două milioane de dolari. Am tranzacţionat prost şi am pierdut. Îmi este frică, Imi este frică efectiv fizic. Nu am nicio boală”, a declarat Sima.
„Cred că o să depună plângeri, cred că o să se aştepte la câştiguri foarte mari. Cred că vor depune plângeri. Aştept să văd fiecare cât cere”, a mai spus brokerul. Referitor la declarațiile lui Victor Hrebenciuc, care spune că nu l-a cunoscut prea bine pe Sima, brokerul a ținut să explică că scrisorile sale au conținut numai adevărul și că are SMS-uri să dovedească ce spune.
Sima a vorbit și despre legăturile sale cu președintele României , după ce administrația prezidențială a publicat un comunicat în care se neagă existența acelor analize economice trimise către Traian Băsescu. ”Predoiu mi-a spus că a trimis analizele mele lui Traian Băsescu. Eu cu președintele am vorbit doar de două ori”, a comentat patronul WBS Holding.