Siria: Şase persoane ucise în bombardamentele din oraşul Deraa

Siria: Şase persoane ucise în bombardamentele din oraşul Deraa
Şase persoane şi-au pierdut viaţa sâmbătă, în timpul bombardamentelor armatei şi tirurilor mercenarilor în oraşul sirian Deraa, care suferă de o acută lipsă de apă, hrană şi medicamente, informează...

Şase persoane şi-au pierdut viaţa sâmbătă, în timpul bombardamentelor armatei şi tirurilor mercenarilor în oraşul sirian Deraa, care suferă de o acută lipsă de apă, hrană şi medicamente, informează AFP. Derra, centrul revoltei împotriva regimului oficial sirian, se află sub asediul militarilor care interzic orice intrare sau ieşire.

Potrivit unor martori oculari, lunetişti postaţi pe acoperişuri vizează orice persoană care se aventurează pe stradă.

„Au fost şase morţi”, a anunţat un martor, adăugând: „Au fost ucişi în bombardamentele împotriva locuinţelor, care au început în zori, sau de tirurile mercenarilor”.

„Oraşul este asediat, nu există apă, nici hrană sau medicamente”, a declarat unul dintre martorii oculari citaţi.

Cel mai recent bilanț al Observatorului sirian pentru drepturile omului arată că 66 de persoane au fost ucise vineri, dintre care cel puţin 33 la Deraa, în manifestaţiile împotriva regimului din întreaga ţară.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`