Plenul Senatului a votat Comisia de anchetă privind activitatea autorităţilor în cazul votului la referendum

Plenul Senatului a votat Comisia de anchetă privind activitatea autorităţilor în cazul votului la referendum

O comisie de anchetă va verifica cercetările procurorilor în dosarul referendumului de demitere a preşedintelui, din 29 iulie. Decizia a fost luată în Biroul Permanent al Senatului și aprobată în plenul Senatului. Şedinţa a fost una încinsă. PDL a refuzat să desemneze membri în comisie și a părăsit sala, iar liderii USL pentru a întruni cvorumul, au ieşit din şedinţa uniunii ca să fie prezenţi în sala de plen. Acest lucru l-au făcut liderul PNL, Crin Antonescu, şi Ilie Sârbu de la PSD.

Până la urmă, proiectul de înființare a comisiei de anchetă care să verifice activitatea procurorilor a fost votat.

Comisia va fi formată din 11 membri. 4 senatori PSD, 2 din partea PNL, un senator UDMR și unul de la UNPR. Obiectul comisiei de anchetă priveşte modul în care s-au desfăşurat cercetările procurorilor în dosarul referendumului.

Premierul Victor Ponta afirmă că înfiinţarea comisiei de anchetă în cazul referendumului are scopul de a face cunoscute abuzurile procurorilor, iar concluziile acestui for să figureze „consecinţe personale” şi consecinţe instituţionale.

„Cred că este foarte bine ca toate abuzurile care s-au comis să fie cunoscute, pentru că este vorba de oameni în vârstă, oameni din zona rurală, care au fost anchetaţi ca în anii ’50, şi atunci trebuie să învăţăm pentru viitor care sunt garanţiile legale pe care le punem şi controlul asupra instituţiilor statului, pentru ca cetăţenii României să nu mai fie victime ale instituţiilor statului”, a spus Ponta.

Procurorul Gheorghe Muscalu, candidat pentru funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii susține că un control parlamentar al parchetelor şi o subordonare a CSM faţă de legislativ nu poate să existe niciodată. Muscalu afirmă că parchetele își desfăşoară activitatea şi sunt organizate potrivit legii, în vârful ierarhiei ministerului public este procurorul general, iar competenţele în raport cu activitatea ministerului public le are ministrul Justiţiei.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:15 - Rusia revinde o cantitate mai mare de gaze în Europa după ce a întrerupt livrările către Austria
08:10 - ANM a emis cod galben de ceață densă și posibil polei. Mai multe județe și municipiul București sunt vizate
07:42 - Donald Trump l-a numit pe Brendan Carr șef al autorității americane de reglementare în domeniul telecomunicațiilor. Oficialul va prelua controlul asupra Big Tech, susținut de Musk
07:22 - Ursula von der Leyen, după „oribilele” atacuri rusești asupra Ucrainei: „Vom fi alături atât timp cât va fi necesar”
23:47 - Șeful Hezbollah pentru relații cu presa a fost ucis de israelieni într-o zonă aglomerată din Beirut. Devenise una dintre cele mai cunoscute figuri ale organizației libaneze
23:34 - Ștefan Pălărie: Elena Lasconi este pe locul 3 și se apropie de locul 2. Distanța e din ce în ce mai mică (VIDEO)
23:13 - Premierul din Kosovo s-a întâlnit cu fotbaliștii naționalei, la două zile de la scandalul din meciul cu România. Albin Kurti, mesaj amenințător
23:01 - Ionuț Stroe: Și în ceasul al 11-lea există disponibilitate din partea PNL să facem o construcție solidă pe zona de dreapta. Din păcate, pentru turul 2 există o „canibalizare” politică între candidații de dreapta (VIDEO)
22:40 - Presa din Ungaria reclamă frigul din Polivalenta de la București, de la meciul dintre Rapid și Gyor. Ziariștii maghiari spun că nu e prima oară
22:27 - Rareș Hopincă: Din păcate, domnul Ciucă a suferit în ultima perioadă o transformare radicală. Trebuie să ne putem privi în ochi și după această campanie electorală (VIDEO)