Antonescu îl atacă din nou pe premierul Victor Ponta. De data aceasta din cauza fostului procuror general Laura Codruţa Kovesi. Președintele Senatului a spus că nu înţelege cum de premierul Victor Ponta a acceptat detaşarea fostului procuror general la Bruxelles.
“Mi se pare ca probabilitatea ca doamna Kovesi să devină şef al DNA este foarte mare. Sper sa nu se întâmple asta”, a declarat Antonescu.
Atacurile lui Crin Antonescu la adresa premierului au venit şi în ceea ce priveşte relaţia lui Victor Ponta cu oficialii europeni. Şeful Senatului a declarat că acesta s-a speriat în urma reacţiei social-democraţilor germani şi mai ales de ce a afirmat că Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a sprijinit România. În plus, liderul USL vrea ca actualul premier să-şi schimbe poziţia şi să acţioneze.
“Nu doresc să tulbur apele, dar întelegerea și funcționarea noastră cu toți acești birocrați de la Bruxelles, care duc de râpă Europa, nu poate să existe decât cu respectarea unor lucruri miniale. În România, eu actionez pe baza legii românești “, a mai precizat Antonescu
Antonescu a mărturisit că în locul premierului, el ar fi acţionat diferit .
“Ponta este o intr-o situatie in care eu nu ma aflu si e intr-o situatie mai grea, incerc sa inteleg. Dar lucrurile le-as face altfel, i-am si spus-o” , a mai declarat președintele Senatului.
Acestea nu sunt însă singurele critici ale fostului preşedinte interimar la adresa lui Victor Ponta. Faptul că în perioada referendumului, ministerul de Interne nu a avut la conducere o echipă capabilă, dar şi lipsa unei strategii a Guvernului de a face faţă situaţiei economice sunt o parte din reproşurile liberalului.
Crin Antonescu îl atacă din nou pe Victor Ponta